În Munții Apuseni, la poalele Roșiei Poieni, există un loc care a devenit simbolul tăcut al sacrificiului făcut în numele ...
Liderul rus a anunțat că propunerile Washingtonului de pace au fost discutate încă din vară. În cadrul unei reuniuni a ...
Forțele israeliene au prezentat noi detalii privind rețeaua subterană din orașul Beit Hanun, situat în nordul Fâșiei Gaza, ...
Președintele Donald Trump i-a acuzat pe cei șase parlamentari Democrați de „răzvrătire, care poate fi pedepsită cu moartea”, ...
Săptămâna aceasta, șeful Statului Major al Forțelor Armate franceze, generalul Fabien Mandon, a generat reacții puternice ...
Oana Ungureanu – femeia care s-a încăierat cu senatoarea POT Valentina Aldea – a făcut primele declarații, chiar înainte ca ...
Filmul care reprezintă România în cursa pentru o nominalizare la Oscar, la categoria Cel mai bun film internaţional, îşi ...
Vizita lui Theo Rose la Paris s-a transformat într-o poveste culinară amuzantă, după ce artista de 28 de ani a descoperit că, ...
Johny Romano nu îți ascunde trecutul, drept urmare acesta a vorbit la un podcast despre toate joburile pe care le-a avut în ...
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 22-23 noiembrie 2025. Ce-i de făcut ? Pe 22 noiembrie s-au născut Charles de Gaulle, George ...
„Ucraina se confruntă cu o alegere foarte dificilă. Acesta este unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră”, ...
Mai multe avioane militare americane au fost observate în apropierea Venezuelei, în cursul nopţii trecute. Informaţia a fost ...